Acasă » Știri » Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nelson Mandela, depus din nou la sediul preşedinţiei

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nelson Mandela, depus din nou la sediul preşedinţiei

De: Cancan 12/12/2013 | 08:15
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nelson Mandela, depus din nou la sediul preşedinţiei

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nelson Mandela a ajuns, joi, cu puţin timp înainte de ora 08.00 (08.00 ora României) la Union Buildings, sediul preşedinţiei din Pretoria, unde mulţimea îi va aduce un ultim omagiu, relatează AFP.

Corpul neînsufleţit al primului preşedinte de culoare al ţării a fost întâmpinat cu imnul naţional, în prezenţa lui Mandla, cel mai mare dintre nepoţii săi, după care a fost aşezat pe podium, unde va fi expus.

Anterior, el a fost transportat prin capitala sud-africană timp de jumătate de oră, până la Union Buildings, unde publicul va putea să se reculeagă în faţa lui până la ora 17.30 (17.30 ora României).

Pentru prima dată de la decesul, la 5 decembrie, al părintelui democraţiei sud-africane, mii de persoane anonime au venit să îl vadă miercuri, majoritatea cuprinse de emoţie.

Corpul neînsufleţit al eroului luptei antiapartheid, care zace în sicriul cu capac de sticlă, va fi din nou expus în curtea preşedinţiei vineri, după o nouă procesiune în Pretoria, de la spitalul militar unde este conservat.

El va fi transferat sâmbătă în Eastern Cape (sud-est), provincia natală a lui Mandela, pentru a fi înmormântat duminică la Qunu, satul în care şi-a petrecut copilăria.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
BANC | Vameșul Bulă ajunge acasă fericit: „Bubulino, am fost concediat!”
BANC | Vameșul Bulă ajunge acasă fericit: „Bubulino, am fost concediat!”
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut: e pe drumul spre călugărie și a ajuns să arate așa la 52 de ani!
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani și cu ce se ocupă acum actorul celebru din telenovele
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
Noutăți despre starea lui Florin Piersic. Ce transmit medicii săi
Noutăți despre starea lui Florin Piersic. Ce transmit medicii săi
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Imaginile în care Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă în cap după meci! Cum se simte sportivul după ce a fost pus la pământ de lovitură
Imaginile în care Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă în cap după meci!...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează de 40 de ani. „Mie nu mi-au plăcut niciodată bărbații mici de statură.”
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Ce conține, de fapt, iaurtul de la Olympus pe care îl cumperi de la Kaufland, Auchan, Mega Image sau Carrefour. Puțină lume citește eticheta
Ce conține, de fapt, iaurtul de la Olympus pe care îl cumperi de la Kaufland,...
Cât costă un apartament de 100 mp, cu vedere la plajă și la mare, în Sicilia. Cu aceiași bani îți cumperi o garsonieră în București
Cât costă un apartament de 100 mp, cu vedere la plajă și la mare, în...
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul
Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul
VERIFICARE MASIVĂ în România. Confirmarea a venit direct de la Poliție
VERIFICARE MASIVĂ în România. Confirmarea a venit direct de la Poliție
Copacul care vă schimbă viața. Aduce sănătate și prosperitate
Copacul care vă schimbă viața. Aduce sănătate și prosperitate
Aceasta este cea mai scumpă shaorma din România! Costă cât un concediu în Mamaia
Aceasta este cea mai scumpă shaorma din România! Costă cât un concediu în Mamaia
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș...
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut din România
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
Ilinca Vandici este încă singură la un an după divorțul de Andrei Neacșu. Ce explicație are prezentatoarea
Ilinca Vandici este încă singură la un an după divorțul de Andrei Neacșu. Ce explicație...
Comoara uriașă pe care stă cel mai mare și important oraș din România. Puțin orașe din lume au așa ceva
Comoara uriașă pe care stă cel mai mare și important oraș din România. Puțin orașe...
Planta pe care e bine s-o ai în casă pentru că elimină cu succes umiditatea. Se vinde cu doar 25 de lei la Dedeman
Planta pe care e bine s-o ai în casă pentru că elimină cu succes umiditatea....
×